Un om pe nişte scări

Îmi pare rău că scriu acest post. Mi-aş fi dorit să nu-l scriu, pentru că ştiu că mulţi dintre voi, cei care mă citiţi în mod constant mă veţi certa, însă din păcate asta gândesc şi cred.
Am crezut că e doar punctul meu de vedere , dar, în urma unei discuţii , cu un personaj de gen masculin , mi-am dat seama că s-a transformat într-un fenomen. Poate presa a avut un mare aport, poate sutele de bărbaţii cu puţină carte şi la fel de puţină minte , care s-au îmbogăţit peste noapte, poate femeile care sunt dispuse la compromisuri majore sau poate doar pentru că este un pas în evoluţia omului.
Bărbaţii, în marea lor majoritate, indiferent de vârsta sau apartenenţa socială sau culturală , indiferent cât de bărbaţi sau mai puţin bărbaţi sunt, nu mai vor femei adevărate pentru că îi sperie eventuala competiţie. Vor...o femeie. Sau măcar o umbră de femeie, dar frumoasă să fie. Lucru care alterează atât părţile implicate cât şi relaţiile. Şi fără să vrem apar victime colaterale în chipul generaţiilor ce ne urmează. Fetiţele ce o au exemplu pe Bianca Drăguşanu, care aşa cum e a ajuns să fie cu un bărbat precum Cătălin Botezatu. Pe Monica Columbeanu, care a devenit "visul american" al oricărei fetiţe . Pe Ricky, care deşi nu vorbeşte, femeile îl vor în disperare, iar exemplele pot continua. Toate aceste lucruri nu ne ajută deloc în evoluţia noastră ca specie, ci mai degrabă ajută la involuţie. Exemplele feminine fac fetele să creadă că asta înseamnă normalitatea, şi multe dintre ele se vor supune, iar cele masculine fac bărbaţii să creadă că şcoala şi educaţia este doar un moft şi cardul sau sigla maşinii vorbesc de la sine . Trăim repede şi superficialitatea primează. De ce să pierzi timpul cunoscând-o şi înţelegând-o când ai alternativa facila?