Magna Cum Laude

Sunt dintr-o dată clasa a 11 a din nou. Şi aud printre zgomotele înţepate ale vârfurilor pixurilor pe hârtie, cum omul de la catedră îmi strigă numele. Nu mă încântă deloc, dar mă ridic şi aştept cu lehamite întrebarea. Nu-mi e teamă, căci ştiu că voi lua din nou notă mică. Şi nu pentru că nu am citit romanul ce trebuia să-l citesc ci pentru că nu pot răspunde aşa cum îşi doreşte ea. Mă enervează că nu mă lasă să îmi exprim părerile printre citatele şi exemplele din carte. Nu am voie să am viziune. E ca şi cum nu am voie să gândesc şi implicit să procesez. Vrea să funcţionez ca o maşină. Motiv din cauza căruia mă penelizează iar şi iar.

Alooooo. Zici o dată ce vrei să zici? Sau încă dormi? - mă întreabă uşor iritat de aerianismul meu.

Şi iată cum fac paralela repede cu profesoara de română care aproape m-a lăsat corigentă, pentru că nu-i plăcea faptul că mereu încercam să interpretez şi să îmi pun amprenta şi părerea pe textul pe care îl citeam. Nici lui nu-i plac anumite cuvinte. Şi nu-i place partea pe care el nu o vede, nu-i place sau nu o înţelege, a situaţiei. Nici lui nu-i place să audă adevărul în ceea ce priveşte subiectul în cauză.Rămân corigentă sau trec premiantă?

Io? Am uiiiitaaattt.... Vezi dacă mă zăpăceşti de dimineaţă?